Detalii oferta
Rezervare
Confirmare

Sultanatul Oman

Muscat – Bilad Sayt – Jebel Shams – Jabreen – Bahla – Al Hamra – Nizwa – Wadi Bani Khalid – Wahiba Sands – Ras Al Had – Sur – Fins – Bimah Sinkhole – Wadi Arbaeen – Mazara
EUR 1490 00 EUR
pret/persoana
Fiordurile Peninsulei Musandam. Circuit de grup cu însoţitor al Agentiei noastre prin Sultanatul Oman
Vă invităm într-o incursiune în istoria şi tradiţiile unora dintre cele mai vechi şi bogate culturi ale umanităţii, prilej de a descoperi locuri care laolaltă formează o adevărată Mecca a culturii şi patrimoniului universal, care au păstrat peste secole amprenta inconfundabilă a unor civilizaţii străvechi. Multitudinea şi frumuseţea monumentelor, a vestigiilor arheologice, ospitalitatea şi cultura cu totul deosebită a oamenilor de aici vă vor fascina iniţiindu-vă în magica lume a Orientului Mijlociu. Veţi descoperi Sultanatul Oman, situat în vârful Peninsulei Arabe, locul unde încă mai puteți întâlni unul dintre cele mai originale moduri de viață ale oamenilor deșertului, peisaje ce par ireale, oaze incredibil de frumoase și o natură nealterată.

Circuit de grup cu însoţitor al Agentiei noastre prin Sultanatul Oman

Va invitam Vă invităm să descoperiţi mai multe detalii despre circuitul: Sultanatul Oman

Info insotitor: român și ghizi locali

Obiective natura: Marea Arabiei, Golful Oman, Canionul Jebel Shams, Munții Al Hajar, Canionul Wadi Ghul, Dunele și Marele Deşert Wahiba, Oaza Wadi Bani Khalid, plaja din Fins, Craterul Bimah Sinkhole, piscinele de la Wadi Arbaeen, fiordurile Golfului Arabiei

Obiective arta: Clădirea Operei, Palatul Al Alam, forturile portugheze Mirani & Jalali, Muttrah Souq, Marea Moschee din Muscat; Castelul din Jabreen; Fortul Bahla; Muzeul Bait al Safa din Al Hamra; Fortul, souq-ul, piața Sinaw din Nizwa

Obiective traditii: Vizitarea unei familii beduine, șantier al vaselor tradiționale dhow

Obiective distractii: Incursiune cu mașini 4x4 spre ” Marele Canion” al Omanului, curse cu mașini 4x4 pe dunele de nisip, înot în piscinele naturale din oază, apus de soare de pe vârful dunelor de nisip, croazieră cu un vas dhow pentru a admira fiordurile Golfului Arabiei, înot și snorkeling

Info tarif: 1490 EURO / loc în cameră dublă; Supliment single: 350 EURO
tarif valabil pentru un grup minim de 20 turişti

Nr minim de turisti: 20

Ghizi: Însotitor al Agentiei noastre Ghizi locali

Mese: Mic dejun: 7 Cină: 1



PROGRAM



Ziua 1. București – Istanbul – Muscat
  • Masa:  În avion
  • Transport:  Avion
  • Descriere:  Întâlnire cu conducătorul de grup la Aeroportul Henri Coandă, la ora 08:00 (în faţa ghişeului de îmbarcare al companiei Turkish Airlines). Plecare spre Istanbul cu compania Turkish Airlines, zbor TK 1044 (10:00 / 12:25), de unde se va pleca spre Muscat cu zborul TK 774 (18:30 / 00:20).


Ziua 2. Muscat
  • Masa:  Mic dejun
  • Cazare:  Hotel Al Falaj 4* (sau similar 4*)
  • Transport:  autocar
  • Obiective:  Tur panoramic Muscat: Clădirile din cartierul ambasadelor Clădirea Operei Palatul Al Alam Forturile portugheze Mirani & Jalali Incursiune în exoticul Muttrah Souq
  • Descriere:  Sosire în Muscat. După formalităţile de viză de pe aeroport, întâlnire cu ghidul local şi transfer pentru cazare la Hotel Al Falaj 4* (sau similar 4*). Mic dejun. După o bine meritată pauză pentru odihnă, vom porni în explorarea Muscatului, capitala sultanatului Oman, care în traducere din limba arabă înseamnă "loc de acostare", dat fiind faptul că este situată într-un port natural la Marea Arabiei, de-a lungul Golfului Oman, în imediata apropiere a Strâmtorii Hormuz, unde albastrul Oceanului Indian se întâlnește cu deșertul străbătut de beduini. Muscatul este unul dintre cele mai vechi orașe din Orientul Mijlociu, datând încă din sec. al II-lea. În antichitate a fost centrul comerțului cu tămâie dintre sudul Arabiei, Grecia, Roma și întreaga Mediterană, numit pe atunci Khour Rouri, pe care grecii l-au redenumit ulterior Muscat. Vom face un tur panoramic, prilej cu care vom vedea cum arhitectura modernă se împletește cu stilul tradițional al construcțiilor și de a descoperi cum un oraș modern coexistă în armonie cu legenda Reginei din Saba și a lui Sindbad Marinarul. În timpul turului vom avea ocazia de a admira frumoasele clădiri din cartierul ambasadelor, clădirea Operei, cu o capacitate de 1100 locuri, construită în anul 2011 la ordinul sultanului Qaboos, pentru ca în final, să admirăm din exterior splendoarea palatului Al Alam, reşedinţa Sultanului Qaboos, flancat de forturile portugheze Mirani & Jalali construite în sec. al XVI-lea. Vom face apoi o scurtă incursiune în exoticul Muttrah Souq a cărui atmosferă ne va purta cu cel puțin un secol înapoi, de unde vom putea cumpăra tradiţionalele bijuterii de argint lucrate manual. Întoarcere la hotel pentru cazare în Muscat la Hotel Al Falaj 4* (sau similar 4*).


Ziua 3. Muscat – Bilad Sayt – Jebel Shams
  • Masa:  Mic dejun
  • Cazare:  Hotel Sama Heights 4* (sau similar 4*)
  • Transport:  Autocar, vehicule 4x4
  • Obiective:  Marea Moschee din Muscat “Marele Canion” al Omanului Deplasare cu vehicule 4x4 spre canion Sătucul din munți Bilad Sayt
  • Descriere:  Mic dejun. Dimineața vom vizita Marea Moschee din Muscat, inaugurată de Sultanul Omanului în anul 2001, una dintre cele mai mari din lume care poate adăposti în același timp 20.000 de credincioși. În interiorul moscheei vom admira celebrul candelabru adus din Germania și covorul de rugăciune, comandat și lucrat în Iran, al doilea ca mărime din lume. După explorarea moscheii, vom continua traseul zilei cu mașini 4x4 pentru a vedea “Marele Canion” al Omanului, Canionul Jebel Shams, care în traducere din limba arabă înseamnă “muntele soarelui”. Acesta este situat în nord-estul Omanului, la nord de orașul Al Hamra. Canionul este al treilea ca înălțime din lume și cel mai mare din Oman, cu un vârf care are peste 3000 m. Pe traseu, ne vom opri la Bilad Sayt, un sătuc din munți, situat pe versantul nord-estic al Munților Al Hajar, înconjurat de câmpuri terasate și care a păstrat un aer tradițional într-un puternic contrast cu restul țării, foarte dezvoltat. Cazare în Jebel Shams la Hotel Sama Heights 4* (sau similar 4*).


Ziua 4. Jebel Shams – Jabreen – Bahla – Al Hamra – Nizwa
  • Masa:  Mic dejun, dejun
  • Cazare:  Hotel Al Diyar 4* (sau similar 4*)
  • Transport:  Autocar
  • Obiective:  Castelul din Jabreen Fortul Bahla Muzeul Bait al Safa din Al Hamra Canionul Wadi Ghul
  • Descriere:  Mic dejun. În această zi vom străbate un traseu cu peisaje splendide, pe unde cândva au trecut şi călători celebri precum Marco Polo şi Ibn Battuta. Ne vom îndrepta spre Jabreen, pentru a vizita cel mai frumos castel omanez, construit în sec. al XVII-lea de Yaruba Imam Bil'arab bin Sultan, care a și fost îngropat aici. Vom admira plafoanele castelului frumos împodobite cu motive islamice, iar din vârful castelului ne vom bucura de o frumoasă panoramă. Ne vom deplasa, apoi spre Bahla, un faimos centru al ceramicii arabe, unde vom vizita Fortul Bahla ridicat în sec. al XII-lea și care a fost inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO. Itinerariul zilei va continua spre Al Hamra, un oraş cu o vechime de peste 400 de ani, unde se păstrează unele dintre cele mai vechi și bine conservate case de piatră din Oman. Multe dintre case au două, trei și chiar patru etaje, cu tavane din grinzi de lemn din palmier și frunze acoperite cu noroi și paie. Vom vizita Muzeul Bait al Safa, un muzeu organizat de localnici pentru a prezenta stilul de viață tradițional omanez și vom fac un popas pentru prânz. În continuarea zilei ne vom deplasa spre Nizwa, făcând un stop la Wadi Ghul, cunoscut ca Marele Canion al Omanului sau Marele Canion al Arabiei. Vom ajunge la Nizwa, fosta capitală a dinastiei Julanda în perioada secolelor VII - VI î.e.n., care este acum una dintre cele mai mari atracţii turistice ale Omanului, datorită construcţiilor încărcate de istorie. Cazare în Nizwa la Hotel Al Diyar 4* (sau similar 4*).


Ziua 5. Nizwa – Wadi Bani Khalid – Wahiba Sands
  • Masa:  Mic dejun, cină
  • Cazare:  Arabian Oryx Camp 4* (sau similar 4*)
  • Transport:  Autocar, vehicule 4x4
  • Obiective:  Nizwa: Fortul Souq-ul Piața Sinaw Dunele și Deşertul Wahiba Plimbare cu vehicule 4x4 pe dunele de nisip Oaza Wadi Bani Khalid Înot în piscinele naturale
  • Descriere:  Mic dejun. În prima parte a zilei vom vizita fortul din Nizwa, care domină întreaga zonă, fiind cel mai mare fort din Peninsula Arabică, construit în anul 1660, prilej cu care vom putea fotografia turnul său enorm, construit în sec. al XVII-lea de Sultanul Bin Saif pentru a apăra drumul spre interiorul țării. Tot aici vom avea prilejul de a vizita souq-ul, vechea și tradiționala piață Sinaw, vestit pentru bijuteriile din argint ale beduinilor, după care ne vom îndrepta spre ținutul nisipurilor din Wahiba. Precum un imens ocean de nisip, dunele nesfârșite care se pot înălța până la 200 m înălțime, oferă un peisaj în continuă schimbare a formelor și culorilor. Dunele spectaculoase ale Marelui Deşert Wahiba formate pe direcţia nord-sud, se întind pe o lungime de până la 200 km și o lăţime de 100 km fiind casă pentru triburile de beduini nomazi, care călătoresc prin întreg ținutul, cu capre și cămile. După intrarea în deșert, ne vom continua călătoria în mașini 4x4 conduse de șoferi experimentați care ne vor oferi o experiență inedită conducând pe dunele de nisip. Vom traversa zone sterpe de nisip, care sunt de fapt locul unde viața capătă forme uluitoare. Pe lângă triburile de beduini aici își au casă o mare varietate a faunei: lupi, vulpi, pisici sălbatice, manguste, libelule, precum și 115 specii de păsări. Ne vom opri la oaza Wadi Bani Khalid, din mijlocul deșertului, cu piscine naturale cu apă limpede, în care dacă doriți, puteți înota. Vom vizita apoi o familie beduină, unde vom avea ocazia să aflăm la o cafea omaneză, mai multe detalii despre viaţa în deşert. În încheierea zilei ne vom bucura de o altă experiență minunată, căci ce poate fi mai frumos decât un spectaculos apus de soare în deşert, privit de pe vârful dunelor de nisip. În această noapte vom avea cină și cazare într-o pitorească tabără “cuibărită” printre rocile și nisipul roşu al deșertului Wahiba Sands, numită Arabian Oryx Camp 4* (sau similar 4*).


Ziua 6. Wahiba Sands – Ras Al Had – Sur
  • Masa:  Mic dejun
  • Cazare:  Hotel Sur Plaza 4* (sau similar 4*)
  • Transport:  Autocar
  • Descriere:  Mic dejun. În această zi ne vom deplasa spre Ras Al Had, unul dintre puținele locuri de cuibărit ale broaștei țestoase verde uriașe, unde am putea avea șansa de a vedea cum aceste creaturi maiestuoase vin pe țărm pentru a-și depune ouăle la lumina stelelor. În continuare, ne vom îndrepta spre Sur, un important port comercial din Africa de Est, care încorporează originea maritimă a Omanului. Cazare în Sur la Hotel Sur Plaza 4* (sau similar 4*).


Ziua 7. Sur – Fins – Bimah Sinkhole – Wadi Arbaeen – Mazara – Muscat
  • Masa:  Mic dejun
  • Cazare:  Hotel Ramada By Wyndham Jumeirah 5* (sau similar 5*)
  • Transport:  Autocar
  • Obiective:  Vizita santier vase dhow
  • Descriere:  Mic dejun. Dimineața vom vizita un șantier unde se construiesc vasele tradiționale dhow, după care vom face un scurt popas pe plaja din Fins. În continuarea zilei ne vom deplasa spre coasta de est a Omanului pentru a vedea Bimah Sinkhole, un crater spectaculos de calcar, cu o apă de o culoare incredibilă, verde-albastră, după care ne vom îndrepta spre Wadi Arbaeen unde vom vedea piscine adânci cu apă dulce. Situat la jumătatea drumului către Muscat, de-a lungul Wadi Dayqah, protejat de un fort și înconjurat de munți în tonuri de cupru se află satul Mazara, extrem de pitoresc, o mare parte a satului aflându-se pe jumătate “îngropat” sub frunzele plantațiilor de palmieri. Odată ajunși în Muscat ne vom caza la Hotel Al Falaj 4* (sau similar 4*).


Ziua 8. Muscat
  • Masa:  Mic dejun
  • Cazare:  Hotel Al Falaj 4* (sau similar 4*)
  • Transport:  Autocar
  • Obiective:  Croazieră cu un vas tradițional dhow
  • Descriere:  Mic dejun. În această zi vom porni într-o croazieră cu un vas tradițional local numit dhow, la bordul căruia veți putea admira fiordurile Golfului Arabiei, satele pescărești și incredibila apă turcoaz, care contrastează cu albul dealurilor calcaroase care domină zona. Timp liber pentru activități individuale și cumpărături. Întoarcere la hotel pentru cazare în Muscat la Hotel Al Falaj 4* (sau similar 4*).


Ziua 9. Muscat – Istanbul – București
  • Masa:  În avion
  • Transport:  Avion
  • Descriere:  Plecare spre Istanbul cu compania Turkish Airlines, zbor TK 775 (01:20 / 06:05), de unde se va pleca spre București cu zborul TK 1043 (08:50 / 09:10).

vezi mai multe

  • transport intercontinental cu avionul pe rutele: Bucureşti – Istanbul – Muscat și retur cu compania Turkish Airlines
  • taxele de aeroport, combustibil, securitate şi serviciu pentru zborurile intercontinentale şi locale (pot suferi modificări)
  • transport intern pe toată durata circuitului cu vehicul dotat cu aer condiţionat, adaptat la nr. de turişti
  • 8 nopţi cazare în hoteluri de 4* și camp deluxe
  • mesele menţionate în program: 7 mic dejunuri, 1 cină
  • taxe de intrare la obiectivele menţionate în program
  • transferurile, tururile şi excursiile menţionate în program
  • vizită la Marea Moschee din Muscat
  • vizitarea fortului Bahla
  • vizitarea castelui omanez Yaruba Imam Bil'arab bin Sultan
  • vizitarea muzeului Bait al Safa
  • vizitarea fortului din Nizwa
  • vizitarea “Marelui Canion” al Omanului cu mașini 4x4
  • tur panoramic cu ghid local în Muscat
  • transferurile, tururile, excursiile menţionate în program
  • taxele de intrare la obiective conform program
  • ghizi locali
  • conducător român de grup
  • asigurare în caz de insolvabilitate / faliment al agenţiei de turism NOTĂ: Taxele de aeroport incluse în tarif sunt cele valabile la data lansării programului. În situația majorării de către compania aeriană a acestor taxe până la data emiterii biletelor de avion (biletele se emit cu 7-14 zile înainte de plecare), agenția își rezervă dreptul de a modifica tariful excursiei conform cu noile valori ale acestor taxe.

vezi mai multe

  • taxă de viză Oman: 40 eur/pers.
  • taxe de ieşire de pe aeroporturi, numai dacă se aplică
  • alte servicii suplimentare decât cele menţionate, cheltuieli personale, băuturi etc.
  • bacşişuri: 50 euro/pers., pentru ghizi şi şoferi, mai puţin pt. bagajişti (se vor achita conducătorului de grup cel târziu la sosire); bacşişurile nu se referă şi la excursiile opţionale
  • excursiile opţionale se pot realiza cu un număr minim de participanţi precizat de partenerii locali, tarifele acestora fiind informative; în funcţie de timpul disponibil, la faţa locului se mai pot organiza şi alte excursii opţionale propuse de partenerii locali.
  • RECOMANDAT: PACHET TURIST TRAVEL MONDIAL, care include Asigurare medicală, pe întreaga durată a programului, care acoperă o sumă maximă de 150.000 ron/pers. pentru cheltuieli medicale de urgență și/sau repatriere, o sumă maximă de 5.000 ron/pers. pentru tratamente medicale de urgență în cazul acutizării unei boli cronice și Asigurarea STORNO de călătorie, care acoperă pierderile financiare cauzate de anulare, contracarând efectul penalizărilor aplicate, a cărei valoare storno acoperă până la 8.500 ron/călătorie (cu franșiză de 10%); acest mijloc de protecție financiară acoperă cele mai frecvente evenimente ce cauzează anularea călătoriei, INCLUSIV riscurile din categoria evenimentelor asigurate Covid-19

vezi mai multe

Conditii: CONDIŢII DE ÎNSCRIERE: - înscrierile încep din momentul lansării programului, cu plata unui avans min. de 50% din tarif şi se încheie la epuizarea locurilor - diferenţa de 50 % se achită cu min. 30 de zile înainte de data plecării - turistul va încheia cu agenţia « Contractul de prestări servicii turistice », la care prezentul program este parte - în momentul semnării « Contractului de prestări servicii turistice », turistul îşi asumă plata diferenţei stipulată în program în cazul neîntrunirii grupului minim de turişti NOTĂ: Având în vedere epidemia SARS-COV 2 este posibil ca unele reglementări de călătorie să se modifice până la data plecării sau după începerea călătoriei, independent de voința agenției Agentia noastra (cum ar fi: controlul stării de sănătate, obligativitatea de autoizolare după întoarcerea în România, măsuri suplimentare de igienă și formalități vamale). Agenția Agentiei noastre nu poate fi făcută răspunzătoare, aplicându-se termenii și condițiile contractuale standard.

Acte: PENTRU OBŢINEREA VIZELOR: - paşaport valabil minim 6 luni de la data încheierii călătoriei cu 2 pagini libere pentru aplicarea vizei - 1 fotografie color 4х6 cm pe fundal deschis, tip pașaport - nu se acceptă paşaport temporar

Observatii:
  • conducătorul de grup poate modifica programul acţiunii în anumite condiţii obiective, inclusiv ordinea în care se vizitează obiectivele turistice
  • agenţia nu se obligă să găsească partaj persoanelor care călătoresc singure
  • agenţia nu răspunde în cazul refuzului autorităţilor de la punctele de frontieră de a primi turistul pe teritoriul propriu sau de a-i permite să părăsească teritoriul propriu
  • prezentarea la aeroport se va face cu două ore înaintea zborului; agenţia nu răspunde în cazul refuzului îmbarcării turiştilor ca urmare a întârzierii acestora
  • conducătorul de grup se va asigura că programul se desfăşoară conform itinerarului prezentat, va oferi asistentă în situaţii de urgenţă, va traduce prezentarea ghizilor locali, va oferi informaţii referitoare la excursiile opţionale şi la itinerar cu observaţia că nu are calificarea şi atestarea legală de ghid turistic
  • cazarea turiştilor, precum şi eliberarea camerelor se face în conformitate cu regulile hoteliere specifice fiecărei ţări
  • clasificarea pe stele a unităţilor de cazare este cea atribuită oficial de ministerul de resort din ţările vizitate şi ca atare respectă standardele locale
  • distribuţia camerelor la hoteluri se face de către recepţiile acestora; problemele legate de amplasarea sau aspectul camerei se rezolvă de către turist direct la recepţie şi la cererea sa, va fi asistat de conducătorul de grup
  • dacă hotelul este schimbat din motive care nu ţin de agenţie, va fi înlocuit cu un altul de aceeaşi categorie, aşa cum este precizat în program
  • agenţia îşi rezervă dreptul de a modifica valoarea taxelor de aeroport, în cazul în care valoarea acestora este schimbată de compania aeriană
  • agenţia poate aloca un număr de locuri cu reducere în cazul anunţurilor promoţiilor tip early booking sau a ofertelor speciale, pentru o perioadă limitată de valabilitate; dacă acestea se epuizează înainte de expirarea perioadei anunţate, agenţia va opri promoţia fără un anunţ prealabil
  • în derularea excursiei pot apărea situaţii de forţă majoră precum întârzieri în traficul aerian, blocarea aeroporturilor din raţiuni de securitate, schimbări de aeroporturi din raţiuni politice, greve, condiţii meteo nefavorabile etc.; în aceste cazuri agenţia se obligă să depună eforturi pentru depăşirea situaţiilor ivite; totodată, agenţia nu poate fi făcută răspunzătoare pentru suportarea unor cheltuieli suplimentare aferente
  • aşezarea turiştilor în autocar se va face începând cu bancheta a doua, în ordinea înscrierilor
  • agenţia nu-şi asumă responsabilitatea în cazul în care anumite obiective nu pot fi realizate din motive independente de aceasta
  • conform legilor internaţionale, doar ghizii locali au dreptul să ofere explicaţii în interiorul muzeelor, monumentelor etc.; altfel, conducătorii de grup vor oferi explicaţii turiştilor doar în afara obiectivelor turistice; ghizii locali pot fi angajaţi contra cost doar cu acordul turiştilor interesaţi de ghidajul acestora
  • excursiile opţionale se efectuează la faţa locului cu agenţiile locale; sumele aferente acestor excursii nu se încasează în numele şi pentru agenţia Agentiei noastre; tarifele excursiilor opţionale pot fi mai mari decât cele ale excursiilor care pot fi achiziţionate de la recepţia hotelurilor, sau din altă parte, aceasta datorându-se faptului că persoanele participante vor avea la dispoziţie un mijloc de transport care îi va duce şi îi va aduce la hotelul respectiv, ghidul excursiei şi după caz, un ghid local; în tariful excursiilor opţionale nu sunt incluse intrările la obiectivele turistice vizitate
  • agenţia nu poate fi făcută răspunzătoare de pierderea bagajelor sau a obiectelor personale, indiferent de cauză
  • în cazul în care turistul întârzie sau renunţă la programul stabilit, nu poate avea nici o pretenţie privind rambursarea eventualelor despăgubiri
  • agenţia nu va suporta costurile suplimentare datorate unor cauze naturale cum ar fi alunecări de teren, căderi masive de zăpadă şi evenimente politice neprevăzute, greve etc.
  • copiii minori pot călători doar: a) însoţiţi de ambii părinţi; b) însoţiţi de unul dintre părinţi care să deţină acordul notarial al părintelui care nu călătoreşte (sau încredinţare prin hotărâre judecătorească definitivă, certificat de deces); c) însoţiţi de un adult cu certificat de cazier judiciar în original şi acordul notarial al ambilor părinţi; d) însoţitorii minorului sunt obligaţi să aibă certificatul de naştere în original al copilului minor, adiţional paşaportului şi/sau cărţii de identitate
  • copiii care nu posedă carte de identitate au nevoie de paşaport individual
  • vă rugăm să vă asiguraţi că documentele de călătorie, CARTEA DE IDENTITATE sau PAŞAPORTUL, nu prezintă urme de deterioare a elementelor de siguranţă şi sunt valabile minim 6 luni de la data terminării călătoriei
  • pentru posesorii de paşapoarte temporare cu valabilitate de 1 an, este necesară obţinerea vizelor de la ambasada din Bucureşti; în cazul neobţinerii vizei se reţin penalizări pentru biletul de avion, asigurarea medicală şi cheltuielile agenţiei
  • c/v excursiei poate fi achitată şi în lei la cursul BNR + 2%, din ziua ultimei plăți
  • prezentul document constituie anexă la « Contractul de prestări servicii turistice »

vezi mai multe

Informatiile si fotografiile din pagina cu descrierea unitatii de cazare au caracter strict informativ si sunt preluate de la partenerii nostrii sau de pe site-urile de prezentare ale acestora. Pozele de pe site sunt generice si nu pot fi considerate contractuale, ele reprezinta efortul nostru permanent de a oferi informatii despre aceste locatii. Incercam zilnic sa actualizam aceste informatii, dar nu garantam ca sunt complete, actualizate sau nu contin erori. Va recomandam sa consultati site-urile oficiale ale unitatilor de cazare sau sa cereti informatii actualizate agentiei noastre.

Tarifele si disponibilitatea ofertelor sunt valabile la acest moment!

Optiuni

Servicii
Perioada
Detalii
Politica de plata
Pret
Tarif camera single
- 1 adult
10 Mar - 18 Mar, 2022
Plata integrala
EUR184000EUR
Tarif camera dubla
- 2 adulti
10 Mar - 18 Mar, 2022
Plata integrala
EUR298000EUR